UN ANGAJAT AL FIRMEI DE SALUBRITATE DIN VASLUI A MURIT STRIVIT ÎN BENA UNEI MAŞINI DE GUNOI

Potrivit primelor cercetări făcute de poliţişti, accidentul de muncă mortal a avut loc în curtea fostei societăţi de termoficare din Vaslui, conform Mediafax.

Astfel, un angajat al societăţii de salubritate se afla în spatele maşinii de transport gunoi când a fost prins între capacul de la benă şi bena autospecialei, fără a reuşi să se salveze. Bărbatul de 32 de ani a fost observat prea târziu de şoferul maşinii, care a oprit imediat şi l-a dat jos pe colegul său, solicitând intervenţia unei ambulanţe la numărul de urgenţă 112.

„Echipajul medical al SMURD care s-a deplasat la caz a efectuat manevrele de resuscitare, însă fără niciun rezultat, fiind declarat decesul. Salariatul suferise leziuni grave la nivelul pieptului, după ce a fost prins între capacul benei şi benă”, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub.

Nerespectarea legislatiei SSM (protectia muncii)